Flohmi/Duminica in piata de vechituri

Un binoclu, o cutie de palarii de pe vremuri, un animal impaiat, carti, chei metalice grele, portelanuri filigranate, un disc de vinil cu Madonna- unde altundeva decat in pietele de vechituri poti sa vezi insiruirea aceasta neobisnuita si fascinanta intr-un fel de obiecte vechi si in parte nefolositoare. Tarabe incarcate cu lucruri care spun istorii pentru cine are timp si chef sa le urmareasca, despre trecut, despre familia sau persoana care le vinde. Plimbarea duminicala prin piata de vechituri din apropiere mi-a devenit de un timp o obisnuinta placuta. Asa imi inchei saptamana cateodata, meditand la ale mele in timp ce imi plimb ochii si fiinta printre obiecte ce-si cauta loc in alte parti, fie ca sunt uzate sau fiindca proprietarii lor s-au plictisit de ele. Rar am auzit ca lumea vinde aici la piete de vechituri ca sa supravietuiasca. Mai mult de atat, in Elvetia se vorbeste de cultura pietelor de vechituri, la fel ca si de cultura savuratului mancarii si a vinului…Recunosc ca la inceput ca nou-venita aici am avut reticente si ironii pe aceste teme, dar acum sunt aproape o impatimita a acestui obicei- vizitatul unor piete de antichitati fiind acum de departe bucuria mea mare de weekend- un fel de Craciun de adult un pic ratacit prin lumea asta mare.

Imi plac mai ales obiectele decorative care transmit um mesaj vesel, confortabil, culorile calde, cutiile incapatoare, hainele elegante purtate in ocazii placute, ursuletii de plus, unele telefoane vechi, vaze, ceainice ce au vazut familii sau prieteni laolalta in seri calde, genti din vremea bunicilor elvetiene cand iesitul la biserica era highlightul sezonului…Depinde, de fiecare data parca e altfel- in functie de saptamana care am avut-o, de vreme, habar nu am- poate de consistenta si personalitatea pe centimetrul patrat al pietii de vechituri vizitate. In dialectul elvetian german se spune Flohmi, piata de pureci- denumire ramasa din timpurile de dupa razboi. Acum fiecare vanzator isi aranjeaza marfa cat mai frumos, se incearca aranjamente sofisticate pe alocuri, insasi marfa-produsele sunt de buna calitate, bine intretinute, hainele spalate, majoritatea obiectelor fiind destinate decoratiilor, desi nu numai. Merg de fiecare data cu placere si curiozitate, privesc si incerc sa ma las in voia senzatiilor. Nu cumpar niciodata mai mult decat imi incape in sacosa si neaparat dupa indelungi ture in jurul obiectului dorit. Cateodata insa inima o ia inainte si pur si simplu cumpar fara sa stau pe ganduri. De un timp, am un tovaras care se bucura la fel ca mine de duminicile cu Flohmi, doar ca el spune din motive de pronuntie sau doar din joaca,  Globi in loc de Flohmi. E un joc, intra-devar si pentru mine, in care lumea poate in cateva ore sa fie cuprinsa intr-un perimetru concret, o plimbare prin trecutul lumii si al meu, un dat de binete unor vise mai vechi, o strangere de inima la vederea unor vestigii din propria panoplie de frici si intamplari nereusite. O frantura de viitor care abia asteapta sa inceapa cu o lampa veche transformata in obiect stilizat cu ajutorul unor crengi gasite in padure. Un zambet dupa o negociere reusita la incheierea pietei duminicale. Sentimentul ca oamenii pot fi si asa, fara griji si fara presiunea timpului, observand, conversand lenes, oferind ceva din viata si trecutul lor, intr-o pace si tihna prea rara din pacate in Elvetia germana, o atmosfera cu aura speciala, ca intr-o duminica fara ingradiri. Bucuria certitudinii ca se gaseste intotdeauna ceva pentru oricine, la preturi acceptabile. Luxul de a cumpara un nimic fara scop, de pus apoi undeva sub privirile cotidiene ca o promisiune de fragment ce se va integra tortului imens care e viata noastra in paritle ei luminoase.

Categorie : Elvetia mea
Etichete : , ,