Doar alb

Gränichen, 1 febr.

O zi. Nuante, lumini

 

Aarau

Cafeneaua Mayer-Aarau

Oftringen-Aargau

In a patra zi din februarie, pe drum, intre doua destinatii, zece nuante de cer, un soare special, de vara parca si altul blond acasa.

Vesnic

http://www.youtube.com/watch?v=sB4KuzbOO3s

Muntele dintre blocuri

In apropiere de Lucerna, unele blocuri si case au privelisti ca din ilustrate. Am fost de curand in vizita la o familie din aceasta privilegiata, neputand sa-mi dezlipesc ochii de pe geam. Am avut un sentiment de vecinatate speciala la cafea-Varful Pillatus, o splendoare pe care mi-am promis sa o vizitez la cote mai inalte.

Priveliste Lucerna

Impresii de iarna.Departari

E iarna alba si cu vant aspru in Elvetia mea, in ultimul timp contactul cu lumea exterioara il am mai ales cu televizorul si ziarele, un fel de incapsulare temporara in casa.
Citesc si vad la stiri secvente cu oameni disperati in Haiti, cu geruri naprasnice in Romania si in alte tari, din cand in cand atentate si un avion care s-a prabusit. Nu ma uit prea des la televizor altfel, eu sunt o privitoare pe ferestre, insa iarna si mai ales cand sunt ai mei din Romania la mine avem program si la TV.
Am un sentiment de noroc si vinovatie in acelasi timp, si mila multa pentru cei ce sufera din cauza catastrofelor naturale si din alte cauze. Ma minunez , desi stiu bine cum functioneaza sistemul, cum pot toate acestea rula in acelasi timp cu evenimente sportive si de gala, show-uri de gatit, si mereu si mereu desenele animate ale lui Silvanel, in care inca lumea este in regula, idilica, cu cantecele frumoase si animalute care invata cum sa se comporte bine.
In lumea TV, care se vrea reflectarea lumii reale, in ritmuri aproape simultane, evenimentele marcante de pe mapamond se succed la interval de o reclama pentru detergent sau iaurt. Si-mi dau seama de ce nu-mi prieste aceasta ocupatie. Privitul la televizor mi se pare ca obisnuieste oamenii cu un mod de ramane martori pasivi- mie cel putin imi da senzatia de privitor fara putere si mijloace la intamplari uneori pline de dramatism. Ce departe sunt timpurile mitice personale cand televizorul ma informa, distra sau relaxa. De data asta m-am intristat rau, in stirile de la ,,romani,, am vazut cu o tara intreaga probabil, lebedele de la mare inghetate si afirmatiile de neputinta ale unei autoritati locale. Aici in Elvetia, sunt indicatoare de circulatie, care fac soferii atenti sa circule mai lent in regiuni unde trec arici, animale protejate de cativa ani buni. Iar in marzte trebuie sa votam daca suntem de acord cu legea care da drept animalelor sa aiba avocat…Doua lumi diferite, nu incape nici un comentar…Sper doar ca pasarile prinse de inghet pe Marea Neagra  la ora asta poate sunt salvate, cumva…
Nu e o lume tocmai perfecta, unii suntem mai sensibili, altii raman indiferenti, schimba programul, nu multi sunt cei care pot sa faca ceva realmente, sa ajute, sa intermedieze. Sunt intr-un anotimp personal de reflectare, acasa, la caldura, departe de ritmurile rapide ale lumii. E un noroc, sunt constienta de asta. Dar si evidenta nepotrivirii mele la unele cerinte ale acestei lumi. Si daca lumea de afara nu o pot schimba, macar la mine inca mai pot ,,lucra,,- e loc destul de imbunatatiri. Pe masura ce reflectez, imi vine tot mai greu sa scriu ceva. Nu cred ca doar iarna sau TV, dar sigur miscarile ,,tectonice,, imprevizibile si uriase ale acestei lumi si societati si nesiguranta ierarhiei valorilor umane ma aduc la conditia de ,,margine,,. Cu toate acestea, imi caut insa drumul ( si sunt constienta ca drumul poate fi insasi cautarea) sperand sa fiu o mama buna, sa traiesc in pace cu mine si cei dragi, sa fiu spectatoare scolita la tot ce se intampla in preajma si-n afara mea, daca o fi posibil.  Simt din ce in ce mai acut cum cuvintele devin doar umbre de ganduri si de lucruri. Uneori cred ca imaginea lor se poate, in momente speciale si magice, chiar fotografia. Iar cateodata cand ma intalnesc cu un astfel de moment, chiar fara camera foto, inteleg. Si apoi e iar iarna, dupa aceea e totul viu din nou…curand. Ce frumos si imposibil de tradus in romaneste este varianta germana a ,,uitatului,, nostru la televizor- ei zic ,,a privi departe,,.

Elvetia, personal.Portelan

In curand o sa aniversez 10 ani de Elvetia, o decada care pentru mine a insemnat nu numai alta tara si alta limba, ci o noua viata. Trec multe la capitolul pozitiv , sunt desigur si o serie de lucruri nu tocmai ok (cel mai tare arde cumplit de precisa echivalenta 10 ani- 10 kilograme in plus , desi venisem in Elvetia cu profil de anorexica…), insa in mare schimbarile au fost  benefice, chiar daca uneori transante. Le constientizez abia acum, cand probabil timpul trecut s-a concretizat in certitudini, unele reguli, o anume liniste interioara si…aparitia hobby-urilor. Ma credeam imuna la asemenea obicei, de a avea obiceiuri, obisnuita sa ma plictisesc repede, sa nu reusesc sa fiu centrata pe o tema…Dar, s-a intamplat (m-am molipsit de la ei, am gasit liniste in mine si in jur, timp si de altceva…) si dureaza deja de un timp. De la case si interioare, am gasit o pasiune mare si constanta pentru obiectele de portelan deosebite. Intai a fost uimire, o foame a privirilor, apoi s-au gasit prilejuri si destule magazine, case private, anticariate, expozitii- unde am admirat porzelanuri speciale, mai moderne si mai vechi, din Asia sau de aici. Momentan, in casa mea au aparut obiecte noi, vaze frumoase, cesti de cafea, de ceai si tendinta e ascendenta…E ca o ocupatie care relaxeaza, cu grija sa nu devina obsesie si nici monotona. Sunt obiecte cu povesti, si povestea cea mai frumoasa e tocmai substanta si forma porzelanului, facut sa dureze, sa serveasca, sa incante ochiul si sa atinga fin mana, imbinare armonioasa dintre arta si util. Desigur, telul meu nu e sa am dulapurile si vitrinele pline de porzelanuri, ocazii de a vedea si admira sunt uneori de-ajuns.

De-un timp, cand e intunecat si mohorat, am diminetile uneori pline de soarele de pe cana, ce ma insoteste pe parcursul zilei. Si-o ceasca foarte subtire cu flori de cires, ma tot  invita de un timp sa-i vad Japonia de origine. E frumos, curat si liniste in Elvetia, fara indoiala. De acum, si la mine in suflet. Un lucru e sigur, e si fragil si totul trebuie manuit cu grija si atentie.

Cum faci cand esti ,,produs de nisa,, ?

Pictura de Hans Jeschke (Casa Davinci din Gebhardshain) 

Incep anul cu constatarea, de acum certitudine, ca sunt altfel. Nu mai buna, nici mai inteleapta, ci mai la locul meu. Si acest loc este acum casa mea, familia, indatoririle si planurile de viitor. Iar acest loc al meu in lume, ca si intreaga mea fiinta sunt un ,,produs de nisa,,- e adevarul ultim, gasit si necesar, la care lucrasem prin intrebari si incercari de cativa ani, in diferite si uneori atat de haotice directii.  E drept ca fiecare om e in felul sau, o planeta unica, iar mie mi se pare ca doar stergand din marile orgolii, generalizand si facand o serie de concesii putem sa ne aducem la un numitor comun. Sau printr-o intamplare fericita, cand cei de o seama si de-un gand, acelasi, se intalnesc. Toata viata mea de pana acum m-am simtit atrasa de cei ,,altfel,,- neconstientizand ca eram de fapt foarte nesigura din cauza structurii mele ciudate, de nisa. Undeva, intre cei dotati si norocosi in viata si cei mai tristi. Trista am fost si eu, destul, caci am pierdut batalii si m-am dovedit prea slaba cand nu stiam defel cum sa ma port in lume, cu mine insami, caci mai nimic nu mi-a reusit pe deplin.

Cel mai recent fapt care m-a pus pe ganduri, mi-a oferit si un raspuns la intrebarile chinuitoare din ultimii ani referitor la cine sunt eu. Acest fapt e ocupatia mea pe langa jobul de mamica, colaborarea mea cu firma Davincihaus, care construieste si vinde case minunate, de lemn si sticla- un produs de vis, dar, totodata si unul de nisa. E casa, si totusi e altfel, numai anumiti oameni rezoneaza la vederea ei, doar cativa aleg sa si o locuiasca pentru o viata.

La fel casatoria mea, cu un partener de alta varsta, alta nationalitate si cultura. Ceva ce categoric nu se potriveste oricui. Sunt si suntem altfel. Acum mi-e si mie clar, cum deasemeni clar mi-e ca noi nu avem intotdeauna prea usor in viata. Ca se cer strategii si moduri de a fi un pic modificate de la regula generala a succesului in viata, dragoste, afaceri. Noroc? Sigur rabdare, modestie, diplomatie, claritate, ajutor, flexibilitate, inteligenta emotionala, curaj, sinceritate, un pic de nepasare cand e vorba de a tine pasul cu unele trendurile actuale, ce nu se potrivesc cand esti din ,,nisa,, – si nu e nici o pierdere.

Iata am ajuns si in inaintatul 2010, fara false premise pentru viitor, stiind ca sunt altfel decat uneori am crezut ca sunt, inarmata cu precautie, un pic de rabdare si inca o serie de intrebari.

Si fiindca am pe blogul acesta o platforma, arunc ca in marea mare intrebarea catre specialisti in studii sociale, la toti cei ce stiu mai bine cum se procedeaza concret, dupa regulile economiei, dar mai ales ale vietii celei de toate zilele cand esti si vrei sa vinzi produse de nisa?

 

 

                                                                                                                                         

Inceput de an

Imagini din noul an

Sa fie un an optimist!

In cateva ore pasim cu totii intr-un nou an. Depinde de noi cum vedem anul care vine, ca o frana sau ca un motor- citatul sefului meu din Germania. Eu vad anul viitor ca inceputul unui rasarit. Depinde de noi, dar atat de mult si de lumea din jur ca acest an rotund sa fie cu adevarat mai plin de pofta de viata si intelegere, de bucurii mari si mici,  un an cu rezolvari la probleme si crize, sper un an cu schimbari vitale, nu numai personale.
Imi doresc inainte de toate pentru mine si toti ai mei dragi si cunoscuti sa avem sanatate, buna-dispozitie, si optimism. Apoi:
Senin in suflet, senin afara, zambetul copilului meu jucandu-se linistit, un Urs mai  sanatos si mai putin stresat. Oameni mai zambitori si bucurosi in jurul meu, vreau sa-mi fie familia din Romania sanatoasa, prospera si fara grija viitorului. As dori mult unor prietene sa fie iubite si indragostite, la mana cu inel de dragoste pana la adanci si usoare batraneti… Celor cu familii, multa pace si armonie, caldura in casa si in suflete, copii sanatosi.        Sa ne iubim si sa ne intelegem mai mult, sa fim mai buni cu noi si ceilalti.
Sa reusim sa vindem cateva minunate case Davinci.
Sa slabesc sanatos cateva kilograme. Sa fiu optimista, rabdatoare.
Sa am timp pentru tot ceea ce e necesar de gandit si infaptuit.
Sa avem vacante placute!
Sa fie un an cu vesti si fapte bune!
LA MULTI ANI 2010! UN AN NOU FERICIT!
GUTE RUTSCH!

Asteptand Craciunul

Cu cateva zile inainte de Craciun, ningea la noi in sat. A nins si in Germania in Padurea de Vest in scurta vacanta din weekendul trecut.
Doar acum, cu cateva ore inainte sa desfacem cadourile, ploua si e o ceata calda ce aduce aminte cumva de Pasti…
Silvan ma insenineaza cu zambetul lui de ingeras, si-mi aminteste ca cel mai frumos cadou l-am primit acum trei ani, pe el, asa mititel, avea o luna si l-am pus sub brad in Craciunul 2006 cu bucurie mare.
Stiu ca Mosul a pregatit si anul acesta pentru noi cateva cadouri frumoase, cumparate din magazine- pentru care ii suntem recunoscatori, mai ales eu, cu bucurie parca recuperata din Craciunurile triste din Romania catorva ani din copilaria si tineretea mea. Aici, in Elvetia si impreuna cu Urs, sotul meu, m-am intalnit cu adevarat cu bunatatea si spiritul curat al Craciunului, cu un mos etern, pe care-l rog sa fie la fel de generos si bun cu noi, cu mine, din toate mai ales timp sa ne dea, timp pentru copil, pentru noi, pentru pasiunile noastre, sanatate si intelegere.

Sarbatori fericite,tuturor! Craciun cu liniste si bucurii!