Toamna e la Zürich bogata in evenimente culturale. Eu am ales sa merg, in fiecare saptamina, la cite o expozitie sau un tirg, tema principala in acest an fiind pentru mine designul. Fie ca e vorba de mobila, interior, gradina, cladiri, vestimentatie, bijuterii, accesorii, floristica- obiectele vazute de mine la aceste expozitii imi ofera alte perspective, interesante, unele sunt o re-interpretare moderna a unor modele clasice. Umorul si pofta de joaca, de experimentare nu lipseste…O lume formata din obiecte, creatorii lor, public, un univers aparte de forme si gesturi indraznete.

Sunt fascinata. Descopar cu interes nume de designeri elvetieni, germani, din toata lumea,tineri sau consacrati si mi se pare ca ani intregi am trait aici, in Elvetia, jumatate oarba…
Aveam alte preocupari inainte. Acum am sentimentul apartenentei (desi doar prin admiratie de privitor) la o lume deosebita, care transcende monotonia si incremenirea. Imi place diversitatea, dublata de functionalitatea si modul de constructie filigran al anumitor obiecte prezentate in aceste evenimente culturale. In ultimul timp, mi se pare ca designerii contemporani au lasat la o parte o anumita raceala si notele abstracte in creatiile lor. S-au apropiat mai mult de omul obisnuit si cerintele actuale ale societatii. Un fel de democratie si in arta. Desigur totul sta si in acest an sub semnul imboldului ecologic, al reciclarii.
Mi se pare ca si eu sunt asa, ca majoritatea acestor forme, desi nu as putea sa explic prea bine. Ceva din mine e altfel, rezoneaza cu tot ce vad la aceste expozitii.
In orice caz, sunt noua in acest domeniu si cu atit mai mult infometata de astfel de forme: biblioteci cu rafturi neregulat armonioase, cazi de vana din lemn, tapete si covoare din materiale reciclabile, mobila inedita, plante care cresc in tablouri pe pereti, inele de portelan masiv,genti, accesorii, materiale care inspira si sunt practice in acelasi timp. Preturile nu-mi sunt asa de accesibile, dar le inteleg valoarea de unicat in parte a acestor produse si de-as avea, sunt sigura ca as da pretul cerut. Ca sa nu mai spun ca o parte din aceste obiecte ar avea un loc predestinat intr-o casa Davinci…

www.neueraume.ch

www.in-out

www.blickfang.com

P.S.Dupa ce venim obositi si plini de pliante si idei din aceste expozitii, ma uit cu atentie si dragoste mare la copilul nostru si inteleg fara cuvinte frumusetea si miracolul celei mai minunate creaturi (cu toate micile defecte) din lumea aceasta pentru mine…Restul sunt surse de inspiratie, coaja mai frumos sau mai practic creata sau aleasa sa ne inconjoare in traiul de zi cu zi, invelisul miezului acesta valoros care e viata noastra impreuna cu cei dragi.

In cea mai recenta calatorie a mea in Germania, m-am plimbat pe stradute inguste, pietruite, ca din alta epoca. Am vazut o sumedenie de privelisti si de lucruri interesante si dragute. In vitrina unui studio fotografic, dormea un terrier mic, plictisit parca in fara portretelor de nunta invechite de timp.
Panorame, detalii, capete de strazi cu o bufnita din metal ca firma-simbol pentru un anticariat, ultimele raze de soare dintr-o zi de 9 09 09 in fata unei biserici de pe cea mai veche strada pietruita din Germania- Hachenburg (Westerwald).
O zi, un oras nou, citeva fotografii- eu si dragii mei, o amintire calda dintr-o toamna frumoasa.

De citeva saptamini mi-am schimbat structura programului meu zilnic care poate fi uneori scurt denumit intre prieteni ca viata mea.
Citesc mult despre case si arhitectura, ma uit intens si altfel la fotografii, traduc, gasesc cuvinte noi si delicioase in germana, ma enervez cind realizez ca am pierdut nuantele limbii mele materne.
Dintr-o data ma ingijesc mai mult de mine, mi-a devenit interesanta si nu o corvoada aranjatul sprincenelor, al parului, machiajul (e si asta o arhitectura a fiintei mele lasata la voia intimplarii de dupa nasterea lui Silvan).
Fapte mici, eforturi mai mari..Noaptea de exemplu cind, desi obosita, trebuie sa lucrez, fiindca doar atunci am liniste si pot ore in sir sa ma concentrez pe munca de tradus prospecte din germana in romana.
Ieri, intr-o revista de psihologie, am gasit un articol despre simptomele depresiei, asa, in fuga…Deodata, citind mai atent, mi-am dat seama ca am avut ani intregi plini cu depresii. Neexplicabil dintr-o anume cauza sau poate fiindca nu am avut o preocupare constanta si placuta?
Vreau sa cred ca perioada aceea intunecata s-a sfirsit.
Episoadele de melancolie usoara mi-s dragi oarecum, caci dau prilejul unei rememorari emotionale, si daca as fi reusi sa devin asa de experta, poate mi-as da seama, cum scrie si in carti, ca aceste ocazii de re-examinare a sentimentelor si intimplarilor poate fi o sursa de inspiratie in mersul inainte.
Cinstit vorbind, eu nu am avut incredere in aceasta schimbare de linie cum se poate numi reprofilarea mea pe studierea si strategiile de vinzare a unor case deosebite. Am pus mereu inainte indoiala si neincrederea mea ca pot face asa ceva, dat fiind ca vin dintr-un domeniu complet diferit de cel vizual si comercial.
Ce bine ca sotul meu si seful firmei au avut la un moment dat mai multe incredere si au vazut mai mult in mine decit eu insami! Cit le multumesc, acum cind vad cum noul si ineditul ma motiveaza si-mi dau energii pe care le credeam pierdute.
Dar nu e totul perfect, desigur- de multe ori realizez ca imi neglijez copilul, ca nu-l mai insotesc in zi ca inainte, cind eram practic aceeasi fiinta.
Mi-e tot mai clar ca trebuie sa gasesc un echilibru intre tot ce fac, ca trebuie sa invat sa ma organizez, sa tai elanul zilelor pline in doua, munca si copil, sa ma ramina putin si pentru mine, casa si prieteni. Dintre acestia, o parte s-au transformat in adrese de email la sfirsitul inbox-ului, martori tacuti parca a acelor ani de crize interioare si de zbateri in gol. Poate e normal asa. Odata cu noul domeniu despre domicilii, isi fac simtita aparitia si alte persoane in viata noastra, alte preocupari, desigur alte griji.
As vrea sa pot privi acest nou capitol ca unul de inceput al maturitatii mele.
Desi nu inteleg prea mult deocamdata, mi-e aproape de suflet ideea de arhitectura, de casa.
Am ochii deschisi si privesc in jur.

Am gasit pe site-ul revistei romanesti psychologies.ro cronicile unui sensibil observator si cunoscator al sufletului omenesc- Sorin Lavric. Mi-au placut foarte mult si recunosc in ,,vocea,, lui adevaruri care m-au vizitat si pe mine.

,,Definitii pentru minte si suflet,,
Sorin Lavric

Definitia melancoliei

Melancolia este zgomotul de fond al memoriei noastre. E melodia de baza care ne insoteste incursiunile in trecut. Periodic, orice om simte nevoia sa-si rascoleasca amintirile pentru afla cine este cu adevarat. Caci, intotdeauna cind incepem sa ne indoim de identitatea noastra, ne intoarcem in trecut ca sa vedem ce am fost odata si ce s-a ales intre timp din noi. Si nu exista intoarcere in trecut care sa nu fie insotita de un regret cu privire la intimplarile care s-au dus si nu se vor mai intoarce vreodata.

Si mai exista un alt gen de regret, mai subtil si mai rafinat: parerea de rau dupa lucrurile pe care ai fi vrut sa le faci si nu ai putut. Aceste doua tipuri de regrete umplu intimitatea unui om incarcindu-l cu o dureroasa nostalgie retrospectiva, intr-un cuvint cu melancolie. Chiar si persoanele cinice sau pragmatice au clipele lor de melancolie. Chiar daca mai rare si pasagere, totusi le au.

Cit despre naturile lirice sau introvertite, la ele melancolia face prapad. Dar e vorba de un prapad benefic, caci, asa cum spuneam la inceput, fara melancolie nu exista acea melodie interioara care da culoare vietii noastre launtrice. E o prejudeacata sa credem ca firile melancolice sunt pesimiste, dimpotriva. Intr-un singur caz, melancolia poate provoca depresie si deznadejde: la batrinete. In acest caz, singurul remediu este credinta. Tocmai de aceea, de la o anumita virsta, credinta devine o masura de precautie psihica.

Daca vrei sa sfirsesti frumos e recomandabil ca, peste zgomotul de fond al melancoliei, constiinta sa adauge acordurile largi ale credintei.

Definitia singuratatii

Singuratatea e singura stare care iti da putinta reimprospatarii periodice. E ca o baie de primenire la care recurgi din cind in cind, din nevoia de a te spala de semeni. Cine nu stie sa fie singur nu are viata interioara. Tonusul psihic al unui om depinde de cit de inclinat este sa-si petreaca singur cit mai mult timp.

E o drama sa nu ai posibilitatea de a te retrage din mijlocul semenilor pentru a ramine tu cu tine insuti. E o nenorocire tot atit de mare ca neputinta de a-ti alege anturajul, fiind silit sa stai linga cine se nimereste.

inguratatea e semn de aristocratie launtrica si de libertate spirituala. Cine nu are puterea singuratatii mai devreme sau mai tirziu se va depersonaliza. In orice om exista atita putere de regenerare interioara cita predispozitie spre singuratate are in el.

Definitia atractiei interpersonale

Atractia interpersonala e de doua feluri, in functie de virsta.

Mai intii e atractia obisnuita, aculturala si precumpanitor biologica, cind rolul principal e jucat de tonusul virstei si de ahtierea data de curiozitate. Apoi, cu virsta, va interveni cealalta atractie, cea care trece prin vamile intelectului.

Cu alte cuvinte, de la o numita virsta nu te mai preocupa gratia unui trup, ci timbrul spiritual care emana din el. Nu te mai preocupa siluetele care trec pe linga tine, ci tinutele umane care se impun. Nu mai vrei vigoare rudimentara, ci rafinament spiritual. Nu mai vrei conformatie, ci semnificatie. Abia acum incepi sa inveti ca farmecul unui om e dat de stofa lui launtrica si nu de carapacea pe care a avut norocul sau ghinionul s-o primeasca de la parinti.

Drama este ca nu poti capata un rafinament al spiritului decit pe fondul scaderiii a vitalitatii. E precum o clepsidra in care nisipul dintr-o incapere creste pe seama imputinarii celui din cealalta incinta. Asa si cu atractia. Scaderea vitalitatii duce la ascutirea compensatorie a criteriilor de selectie.

Definitia iubirii

Iubirea este o emotie belicoasa care deschide o perspectiva supraindividuala.

Cu alte cuvinte, ca doi oameni sa se iubeasca trebuie sa indeplineasca doua conditii: 1) sa fie legati printr-un simbol care ii depaseste – limba, tara, Dumnezeu, un ideal social; si 2) sa fie radical diferiti, si asta fiindca iubirea cere o tensiune care, in lipsa diferentei, s-ar stinge repede. Asa se justifica nevoia deosebirii dintre sexe. Iubirea cere doua naturi foarte diferite care sa fie unite de o instanta ce pluteste peste capul lor. Daca n-ar exista diferenta, cei doi s-ar plictisi repede, daca insa ar lipsi instanta suprapersonala, cei doi s-ar desparti foarte repede.

Iubirea adevarata are mereu o tenta de razboi psihologic, caci e vorba de o incordare ostila in lipsa careia cei doi ar muri de urit si satietate, numai ca razboiul acesta, ca sa dureze, trebuie sa primeasca o directie venita din afara lor, de la aceea stihie suprapersonala aflata dincolo de ei. Fara aceasta stihie, amorul decade in rut intimplator cu deznodamint previzibil.

Definitia paternitatii

Biologic vorbind, paternitatea este un instinct pe care barbatii de rasa alba l-au pierdut in cea mai mare parte. Lipsa aceaasta e compensata de aparitia unui alt fel de paternitate, cea culturala. Te simti mai implinit daca iti pui numele pe o creatie culturala decit pe actul de nastere al unui copil.

Cauza aceste substitutii tine de declinul general prin care trece psihologia colectiva a Europei. Asa se face ca pierderea nevoii de paternitate este simptomul prevestitor al extinctiei treptate a acestei rase.

Definitia nevoii de spiritual

Omul e o fiinta cu instinct ierarhic. Nazuieste sa urce cit mai sus pe scara sociala, innobilindu-se cit mai mult. In aceasta universala nazuinta ierahica, oamenii isi dau seama cu timpul ca nu se simt cu adevarat impliniti decit in masura in care victoriile lor sunt urmarea directa a chinului lor.

Cu alte cuvinte, ei stiu ca nu te poti implini decit prin izbinzile dobindite prin efort propriu, in vreme ce trimfurile facile, care iti cad din cer, te magulesc, te bucura, dar nu te implinesc. Ele iti pot hrani vanitatea, dar nu-ti dau gustul demnitatii ierahice.

Drama este ca, oricit ar urca pe scara ierarhica, un om nu-si este indeajuns siesi. Mereu va avea nevoie sa simta ecourile unei alte fiinte, fie sub forma prezentei fizice, fie sub forma reactiilor pe care le primeste de la departare. Constiinta aceasta duce mai devreme sau mai tirziu la nevoia elementului spiritual. Prin urmare, cind simtim ca nu suntem intregi si ca ne lipseste ceva, oricite triumfuri omenesti am avea pe scara sociala, atunci gindul ni se va indrepta catre instanta spirituala. Incepem sa avem nevoie de spiritual in momentul cind realizam cit de precara si incompleta ne e fiinta.

Spiritualul e ultima treapta la care ajunge un om in virtutea instinctului ierahic.

Definitia prieteniei

Prietenia este o intilnire fericita intre oameni a caror natura asemanatoare le asigura o afinitate psihica. Cine se aseamana se aduna, aceasta e legea prieteniei. In iubire e de-a-ndoaselea. Numai cei ce nu se aseamana se pot iubi cu adevarat.

Prietenia cere armonie cordiala, iubirea cere tensiune de tip beligerant. Cine vrea pace o gaseste in amicitii durabile, dar nu in iubiri. Dar si una si alta sunt supuse uzurii sufletesti, ceea ce nu insemna ca nu poti avea parte de prietenii viagere sau de iubiri durabile. Ca ele sa treaca proba timpului trebuie ca cei doi sa fie legati printr-o instanta simbolica ce ii depaseste.

Exact ca in cazul iubirii, prietenia adevarata cere un ideal sau o instanta suprapersonala: tara, Dumnezeu, limba materna. Atita doar ca temperamentul si sexul trebuie sa fie identice.,,

Sorin Lavric – Nascut la 27 noiembrie 1967, la Turnu-Severin. Studii universitare la Bucuresti, Facultatea de Medicina Generala, Institutul Medico-Farmaceutic „Carol Davila“ (1987–1993) si Facultatea de Filozofie, Universitatea Bucuresti (1991–1996).

Scriu pe un nou blog, despre un tip de case minunate si experientele mele intr-un domeniu asa de special, in care e vorba mai ales de un acasa deosebit. De arta, spirit practic, multa lumina. Realizez ca scriu pentru prima oara cu verbe care ma inalta mult peste nivelul meu recent : a construi, a planifica, a aranja, a intermedia. Am semnat un contract care nu e numai o legatura profesionala, ci si una de suflet.
Descoper intr-o alta perspectiva nevoia  si importanta unui camin pe masura dorintelor si aspiratiilor noastre. E vorba de emotiile, cautarile si gasirile, stingaciile, sovairea, dar si sperantele legate de tot ce tine de o casa speciala, de stabilirea unui loc ce devine apoi centrul vietii, plus protectie, adapost si reflectare.
E o noua faza in viata mea, pe care o descriu, asa cum mi se arata, arhitectura clara, linii continue, lumina si natura, o comuniune speciala.
Noua mea adresa de scris stari si intimplari, locuri , obiecte, intilniri, peisaje si arhitecturi de suflet si reale: casedavinci.wordpress.com

Inca nu au ruginit frunzele din padurile de pe cartea postala care e privelistea mea de la geam. Dar le simt pulsul accelerat in goana lor spre pamint,  ma incinta implinirea in fructele rosii si galbene. Azi-dimineata mi-a intrat in casa chiar si un fior indepartat de zapada, de la muntii vecini.
Sfirsitul verii e un spectacol de fiecare data impresionant. Pina si tristetile sunt asa de pline de nuante, de parca nu ar sti ca vor fi pulverizate in ametitorul soare de sfirsit de zi.
E o bogatie de manifestari in toamna asta, muzeele ofera un program divers, interesant, magazinele ma ametesc cu articole noi,  carti si obiecte inedite, numai bune de redecorat incaperi si stari deja invechite in tiparele altor anotimpuri. Pare ciudat, dar niciodata de cind sunt aici, nu am reusit sa fac, sa vad nimic din tot ce mi-am propus in sezonul de toamna- doar Silvan si lumea lui, de care sunt asa de responsabila…Poate alta toamna.
De toamna parca imi aminteste si propriul corp de o vreme, atita doar ca semnele inceperii imbatrinirii ma cam sperie. Nu ma pot deocamdata imprieteni cu riusorul de cute mici care-mi coboara spre decolteu, nici cu carnea care pare lenevita in propria istorie.
La departare de numai doua zile- calatoria si inceputul unui nou fragment de viata si activitate. Total diferit de tot ce am facut si incercat pina acum.
Arhitectura, case facute cu arta si migala, case transparente, detalii absolut geniale pentru un domiciliu de vis. Strategii de vinzare si explicare a unui astfel de domeniu. Sunt lucruri noi pentru mine, poate si pentru segmentul de oameni din tara mea la care se adreseaza un astfel de produs.
As vrea sa trag o linie peste tot ce a fost pina acum mormanul acesta de intimplari si amintiri mai mult ciudate si sa pot spune,cu inima, cu fiinta mea intreaga, toamnei sa inceapa noua, buna, blinda. As vrea sa pot spune adio acestui blog, ca unei oglinzi calde ce a reflectat credincios undele acestor trairi care au fost timp de aproape doi ani uneori singura mea sursa de comunicare. Si-n drumul lui spre mine, acest adio sa devina bine te-am gasit asa cum esti.

De cite ori cunosc un om nou vine si hobby-ul insotitor. Nu incetez sa ma mir, desi au trecut opt ani de cind sunt in Elvetia, de bogatia si diversitatea pasiunilor de timp liber, pe care oamenii de aici sunt invatati sa si le cultive cu o seriozitate aproape religioasa.
Rolf e pasionat de locomotive si trenuri, are sute de exemplare de modele in miniatura, pe sine, in pivnita. Ii lucesc ochii de cite ori e rugat sa arate colectia lui. Are norocul sa fie si de profesie conductor de locomotiva.
Martin colectioneaza tablouri, arta moderna- peretii micului sau apartament nu au nici un centimetru liber, picturi peste tot. Casa lui intreaga pare un muzeu: carti cu autograf, ceasuri si obiecte vechi. In timpul liber, il gasesti in anticariate, galerii, la expozitii speciale.
Luminita merge saptaminal la piata de vechituri, se tirguieste, cauta, gaseste…Cind nu lucreaza, urmareste portaluri de genul ebay, unde gaseste mereu citeceva de care are nevoie sau vinde apoi mai departe.
Suzanne colectioneaza tot ce e posibil- servetele insa- oficial. Vecina mea Gaby are o pasiune pentru farurile de mare- turnuri inalte, mari sau in miniatura se afla peste tot in casa ei, la git, tatuate pe piele. Sotul ei e, ca atitia elvetieni, fan al motocicletelor. Jeannete si sotul ei adora California. Dragostea lor pentru aceasta parte din America si-au declarat-o pe viata si in numele fetitei lor, botezata Sunshine.
Sotul meu insusi colectioneaza o serie de obiecte-oua incondeiate, pictate, cristale si pietre pretioase, doze de bere din toate colturile lumii, reviste de arhitectura. Si iubeste Florida. Un prieten si-a facut din hobby-ul lui un fel de afacere- proiecteaza obiecte de arta. Ca el, mai stiu inca citiva norocosi, ce pot sa-si cistige existenta cu pasiunea lor pentru un anumit domeniu. Mai sunt si exemplare ca Jala, obsedata de moda si cosmetica. Eliza si familia asteapta anul intreg sa vina iarna ca sa mearga la schi.

Tatal lui Andre, un contabil pensionar, e fascinat de cind se stie de Rusia si orice vine de acolo. Vecinul de sus face ciclism. O cunostinta indepartata colectioneaza timbre si carpete persane. Am o lista extrem de lunga cu persoane ce si-au facut din sport, sanatate, alimentatie echilibrata- nu numai un hobby, ci si un stil de viata. Orice farima de timp liber e dedicata cursurilor- Feng-Shui, masaj, etc, cumparaturilor de la magazinele bio. Mi-s mai dragi insa cei se pricep la vinuri, cunoscatori pasionati si mereu bine-dispusi… Gastronomii amatori, colectionari de retete si nu rareori, de kilograme, ce-i drept simpatice.

,,Catelarii,, sunt de asemenea multi in Elvetia, ca si excursionistii. Ca sa nu mai spun de gradinarii amatori, fanii country, posesorii de automobile de epoca- Elvetia e cunoscuta ca tara cu cea mare densitate de cluburi hobby. In bugetul personal, posesorii de hobby-uri de aici gasesc  intotdeauna destula energie, timp, bani, colegi pentru pasiunea lor.

 Sunt un popor de colectionari, aduna, unii, te miri ce, sabii orientale, antichitati, luminari in toate variatiunile, ilustrate, ingeri de portelan, ursuleti de plus, bilete de autobus din toate colturile lumii. Supermarketurile initiaza des actiuni in care se colectioneaza diverse bonusuri (poze de fotbalisti, animale si plante din jungla) obtinute cu bonul de casa.

Le admir dedicatia pentru ocupatia favorita, pentru propriul timp liber. Sunt incurajati inca de mici sa aiba ,, chestia,, lor, ceva care sa le faca placere, sa-i incarce pozitiv. Nu exista parinte sa nu-si dea copilul sa invete un instrument. Majoritatea incearca sa-i duca si la un sport.
La inceput l-am criticat pe sotul meu ca pierde timpul scriind in caiete speciale ce noi piese in colectia sa a mai achizitionat. De unde veneam,  supravietuirea si grija traiului de zi cu zi inca mai arunca amintiri cu timpuri tulburi. Acum vad totul altfel. Si caut, caut…

Desi citesc cu mare pasiune, scriu de placere si gatesc zi de zi bucuroasa,  parca nu pot sa numesc asta hobby. Nu e acelasi lucru ca si atunci cind le vad bucuria senina vorbind de pasiunea lor, fetele acelea ce redevin copii. In ultima vreme imi doresc asa de tare sa am si eu un hobby, sa-mi gasesc cit mai curind ocupatia, activitatea, fragmentul mic de lume in care sa ma pierd regasindu-ma.

Martin si tablourile